Numa p*li aveti in cap!

Am rezistat cat am putut, da’ pana cand? in ultimele 2 zile am fost asaltata de oameni care, ca niste roboti parca, aveau acelasi mesaj de intampinare: “uai, tre’ sa vezi asta!! e prea tare, e prea futere, e uber mega ultra hiper benga secsi etc etc cte cte!!” , iar cand dau clicky, ce e? ce e? acelasi cantecel foarte vesel si colorat cu o domnisoara care canta sus si tare , la fel de vesel si colorat, “P*la p*la p*la” . Bun, la primu’ omuletz care-mi da linku rad putin, la al doilea si sa zicem al treilea, imi rasare un zambet in coltzu gurii si zic frumos “da, stiu linku’… :D:D:D” , da’ cand deja se trece de 6 oameni si mai gasesc si pe un respectabil blog chestia asta, ma gandesc ca devine USOR frustrant si FOARTE PUTIN enervant.

Pai… cum sa spun eu cat mai frumos si mai subtil….? Baaaa!!! “papagali de stepa” ce s’teti! (ca sa copiraitez un mic om- da’ cu mare caracter- al zilelor noastre) De p*la ei nu-mi mai poate mie capu’ ? Rupe-mi-s-ar mie de p*la ei, care, baidauei, in limba ei sh’anume portugheza (pt ca unii in timp ce ROFL-aiau ca tampii, se mai si laudau ca nu stiu in ce limba e) , inseamna “sari!” as in “jump!” …sau…ceva de genu asta (blush+ rushani sa-mi shii , da’ macar ii vad un alt sens decat romaneasca p*la).

Asta-i tot ce vedeti voi? sculi, dicuri si alte cele? numa la asta va sta capu, jumuli-v-as cu entelectu vost’ cu tot. Da’ lasa, ca noi s’tem multiculturali. O *jump!* !! S’tem o tzara de…. sa zic curve? nu… ma abtin… sa-i spuna altcineva cum o vrea.

Japonezii e destepti!

Ce usor ne e acum sa invatam engleza… trebuie doar sa facem ca duduile de-aici si dupa cateva fluturari de coate o sa ne alegem cu vaste cunostinte in ale limbii, pe langa nitzica febra musculara.

Hop again cu calu’ meu

After half o’ year of absence, teh pink babeh is back! fresh and…. sleepy… *yawn*

“Va vine sa credeti?!?!” … mie da :|

Nu stiu … e lipsa de stiri sau… s-a ajuns la limita si unii nu mai stiu ce sa faca pentru a fi bagati in seama si astfel fac din rahat brici sau senzational?

Uite cum azi aflu si eu cu mare stupoare si uimire ca, Doamne Dumnezeule si Maica Precista si tot boy-band-ul de sfinti , si vedetele au incercat a se sinucide. Si ele duc o viata grea. Sa mori tu?! Pai de asta nu mai putem noi, muritorii de rand? Acum ca aflu si eu ca Botezatu a vrut sa se sinucida, viata mea se schimba radical. Si e asa o informatie de pretioasa incat numai despre asta o sa vorbesc cu mes amis la un pahar de bere…pardon…Tedi *blush*

Si e zis asa, cu titlu de’al de “Va vine sa credeti?!” Nu, dom’le, nu. Cum … aceste zeitati , acesti atotputernici ai mondenului au momente in care, dare I say, sunt…doamne fereste, tristi?! Senzational! Da-o dracu’ pe Elodia, asta da stire!!

Stadiu’ de “nimeni nu ma intelege…”

Si nu-s emo, dear God no! Numai ca efectiv nu pot intelege cum unii oameni pot pune ceva de-a dreptu’ superficial peste tot ce inseamna “eu”. For example, mom. Incep eu ca tot omu’ sa-i explic acolo chestii, sa-i povestesc probleme existentiale -care by the way, chiar erau importante pt mine- , ca sa ma opreasca brusc pentru un “iar cercei? la ce ti-ai mai pus atatia ? da-i jos! acu! crima! sfarsitu lumii! apocalipsa! chestii! etcetera!!!!” si alte alge greu de tinut minte si suportat ca sa merite a fi scrise. Cati nu au patit sa fie judecati intr-un anumit fel doar dupa un anumit “ceva” de-a dreptu’ insignifiant? Trist e ca uneori acele sprancene ridicate si acei ochi peste cap vin din partea celor care te cunosc-chipurile- si care stiu ca un cercel, o haina, un ochi scos, un corn in frunte nu au cum sa te schimbe pe tine ca si persoana.

Trully bad day for science. Ca sa nu mai spun ca azi nu mi-am gasit rochita preferata… uooooooooooof si cat am mai cautat-o. Astea da probleme existentiale. I’m gonna go kill myself now…brb.

Si Boschet merita un loc…

… aici. Ca nenea asta e putin cu capu’, asta o stim. And we enjoy every second of him…ma rog…aproape every second.

OMG! s-a comis: Roşii cu aromă de trandafir sau lămâie

Mbun…cica niste cercetatori israelieni au creat rosii modificate genetic, rosii care au diferite arome, cum ar fi de trandafir, lamaie , muscata si… in fine! ideea e ca rosiile astea nu mai sunt rosii! Asta e grozavie, dumnezeule, doamne si mare Allah! Acuma sa nu se supere oamenii astia pe mine, dar daca vreau sa miros un trandafir, nu pot apela cu succes la un…trandafir? Ah, stai, ca ala poate sa miroasa acum a cremvusti. Anticipand oarecum intrebarea-mi de-a dreptu’ stupida si lipsita de logica (da, vezi de nu…) , acesti berbeci in ale gandirii au venit cu raspunsul: ” Astfel, bărbaţii care ajung acasă după 12 noaptea pot apela şi la un kilogram de roşii, dacă a închis la florărie.”

Na, ma scuzi, n-am stiut. Da, it all makes sense now. Mirosi tu rosii, ba! Ia du tu la nevasta-ta rosii sa le miroasa, sa vezi de nu te trezesti cu ele varate-n…orgoliu!

Bun, hai sa nu fiu calau si sa apreciez faptul ca rosiile astea speciale sunt ceva mai ROZ (:X punct in plus la faza asta) si cica si mai sanatoase decat rosiile normale. Da, ma scuzati…asa mai merge. Acum cu siguranta as manca rosii cu gust de peste si le-as pune p-alea cu miros de trandafir in vaza. Inca o intrebare stupida si ma retrag: daca astea is asa sanatoase si ROZ (:X punct in plus la faza asta), de ce nu fac ei si …da, stiu ca e dificil, dar intreb si eu: rosii cu gust de rosii? Cam ca cele normale, da’ mai smechere, gyeah! Oare merge?

Meanwhile, zbor sa-i zic mamei sa-mi cumpere si mie dinastea. Sau cum bine zicea autorul articolului: “trandafiri cu miros de pizza!” Pai ce, nu e trendy-cul? E, cum sa nu fie…ca doar si astea or face parte din cadrul organismelor modificate genetic. Uite, bre… brusc si instantaneu “OMG” are cu totul alt inteles. Tisk tisk la voi…

Va tzuc, hai pa!

Mai un banc, mai o vorba…

Se uita Ion peste gard si il vede pe Vasile jucand tenis cu Agassi. Spre surprinderea lui, Vasile iese castigator fara efort. Il intreaba pe Vasile de cand joaca el tenis de este asa de bun. Acesta ii raspunde ca la lacul din spatele casei lui este o broscuta care iti indeplineste orice dorinta, dar sa aiba grija ca este cam surda, sa vorbeasca tare. Se duce Ion la broscuta si ii spune ca vrea mult aur. Cand ajunge acasa constata ca in batatura avea un taur. Se plange la Vasile: – Surda tare broscuta ta, am vrut mult aur si mi-a dat un taur. – Si tu crezi ca eu am vrut sa fiu tare-n tenis?

E vechi, da… but God save my soul, I liked it! :X:X:X

De-a “Unde-i `ubitu , nu-i `ubitu” …

Cica aflam noi din 7plus ca o anumita madame -nu spun cine- (Iuliana Marciuc «mai stie cineva ceva de ea?» ) are si anume o… sa-i zicem pasiune? Nu… Dar obisnuinta? Necesitate, dom’le! asa! Deci… tanti asta simte constant nevoia sa-si…inventeze barbati, tataie! da’ nu just barbati , ca astia-s destui. Deci barbati d-astia care sa se dea la ea…asa…cu flori, cadouri, chestii, ca doar asa-i frumos. Cei sapte ani d-acasa, pai cum nu? Si cum ca n-ar fi destul, cadourile astea-s si scumpe tare.

Nu se intelege ce incerc eu sa comunic? No worry… nici eu nu inteleg. Si banuiesc ca nici ea. Pai treaba merge cam in felu’ urmator: se zice din vorba in vorba (sau se stie, mai degraba… uarevar) cum ca ea -marea vedeta la …da, asa! postu’ public de televiziune, dom’le- e putintel incurcata cu monsieur Enache, la fel de cunoscutul cantator de muzici. Pentru cine nu cunoaste -adica pentru restu’ in afara de el si persoanele implicate- seniorul este oarecum insurat si are si o fetita; cu nevasta, ca barbatia i-a permis de a facut urmas si cu demoiselle Marshiuc.

Rolul admiratorilor fantastici intra acum: “Vazind ca Enache continua sa sada in doua luntrii -adica sa oscileze intre doua fimei, adaug eu- , Iuliana a inceput sa inventeze tot felul de iubiti, care ii dau cadouri costisitoare, ca doar-doar s-o gindi amorezul cel nestatornic sa oficializeze relatia cu ea. Numai ca ea se pune intr-o situatie penibila, in timp ce cintaretul isi vede de viata lui. ” -> Unde penibil, dom’le? e ceva normal. De ce sa criticam?

“Pentru ca Gogu al meu nu ma satisfacea pe deplin pe plan intelectual si culmea, mai era si insurat cu vreo matracuca, enervata ca nu se hotara la care sa se duca, m-am decis sa apelez la organizatia non-organizationala de masculi feroce de vis -la propriu-. Acestia imi cumparau bijuterii, ciocolata, flori si alte minuni din banii mei, livrandu-le la domiciliu , impreuna cu niscaiva bilet d’al d’amour. Dupa numai o saptamana, observ rezultatele: Gogu al meu se enerveaza, isi strange catrafele si pleaca la matracuca. Acum sunt fericita; Gogu si-a ales in sfarsit calea.” – Deci…chiar da roade

Va tzuc, hai pa!

Vanity, of course…

Am pus asta ca-mi permit, ca ma simt sau ca-i futabila fatuca. Eather way, delecta-mi-as ochii, am simtit nevoia sa spun chestia asta : gorgeous!